Ratele, băncile, golănia, Isărescu


Întâi domnul Isărescu a fost glumeț: „cum ar fi ca legea dării în plată să se aplice și la mașinile de spălat”, a spus dumnealui. Dai băncii mașina pentru care ai luat credit. Cu tot cu chiloți în ea, domnu’? Hai să nu ne spălăm rufele murdare în public.

Pe urmă guvernatorul a mai povestit cum că „oamenii care au propus această lege nu au dat în viața lor un credit”. Domnu’ Isărescu, uite, eu vreau să dau un credit. Vă spun foarte sincer. Vreau să-mi asum răspunderi. Vrea să-mi asum riscuri. Exact ca banca. Și să dau credit. Cui? Celui care vrea să ia o casă și nu are bani. Mai exact vreau să-i vând casa mea tânărului fără bani și să primesc de la el banii eșalonat, exact cum îi primește banca. Mie îmi convine. Lui îi convine. Îl ajut. Mă ajută. Ne ajutăm. Merge treaba. Merge viața. Merge economia. Dar ghici ce? Pardon, ghiciți ce, domnu’ Isărescu? Prin lege eu (ăla care n-am dat credit în viața mea) nu am voie să dau credite. Da. Da. Da. Exact. Legea nu-mi dă voie să dau credite. Hoooopaaaa!!! Adică nu-mi dă voie să dau bani cu dobândă. Pam, pam! Deci eu nu am voie să fac afacerea pe care o face banca. Și știți de ce? Pentru că, dacă ar fi o piață liberă și legea mi-ar da și mie voie să prestez activitatea asta, cămătarii din bănci nu ar mai avea acest oligopol. Și nu și-ar mai permite să-și terfelească clienții. E o lege economică simplă: ar fi o ofertă mai mare. Prețul creditului ar scădea. Clienții ar fi mai mulțumiți.

Tot dumneavoastră ați spus mai la vale că băncile se luptă acum împotriva dării în plată fiindcă ele dau creditele din banii deponenților. Și, cum mor de grija deponenților, nu vor accepta legea asta. Revin la ce spuneam mai sus. Domnule Isărescu dacă eu, deponent, îmi vând casa și-mi plasez cei 50.000 de euro într-un depozit, primesc înapoi de la bancă sub 1% după un an de ținut banii acolo. Câteva sute de euro. Nea Vasile, vecinul meu de palier, de societate și de economie de piață, care a cumpărat o casă exact ca asta pe care am vândut-o eu (poate chiar p-a mea) primește de la bancă cei 50.000 de euro credit. Ăia-s banii mei. Numai că, surpriză, Vasile dă pentru că ține banii ăștia, o rată de vreo 500 de euro (dacă a luat în franci elvețieni și mai mare) pe lună. Plus că a mai dat la început o poală de bani drept comisioane, analiză dosar, asigurare de viață, asigurare de moarte, asigurare de boală, asigurare de lua-i-ar boala, bla, bla, știți dumneavoastră. Deci banca îmi dă mie câteva sute de euro dobândă pe an pentru cei 50.000 și ia de la nea Vasile 6-7-8000 de euro pe an, plasându-i aceiași 50.000 ai mei.

Și ghici ce? Banca nici nu vrea să-și asume vreun risc, cum ar fi riscul că crește dolarul, că scade petrolul, că se ieftinesc imobilele sau că moare nea Vasile.

D-asta zic, domnule Isărescu: ca să nu se mai chinuie băncile, eu sunt dispus să-i dau cei 50.000 de euro, sau direct apartamentul pe care îl am de vânzare, lui nea Vasile, cerându-i nu 6-7-8000 de euro pe an în comisione, recalculații, dobânzi, indexări, frecții. Ci cerându-i jumătate din banii ăștia, adică 3-4000 de euro pe an. Sau chiar mai puțin, 2000, hai că eu nu sunt așa de lacom ca banca. Deci vedeți ce vă spun eu? Dacă ne-ați lăsa și pe noi, oamenii simpli să dăm credite, nu mari, cât un amărât de apartament într-un bloc ceaușist, ar avea de câștigat după cum urmează:

  1. Eu, care în loc să primesc câteva sute de euro pe an de la bancă aș primi câteva mii. Îmi schimb în fiecare an mașina, în timp ce cu ăia câteva sute de la bancă îmi schimb doar benzina.
  2. Nea Vasile – vă amintiți? colegul meu de palier, de societate, de economie de piață – care mi-ar da mie mai puțin de jumătate din cât dă băncii. În 30 de ani, durata creditului, numai din diferența asta le mai ia celor doi copii câte un apartament, să aibă și ăla micu’, la 18 ani, unde duce fata după amandină.
  3. Băncile, care ar mai fi degrevate de grija asta de a ne face nouă bine. Ei, bancherii, nu pot dormi acum de grija mea și a lui nea Vasile. Îi cred. Le e greu. Din acest motiv se și bat cu parlamentarii împotriva dării în plată. De-asta zic, să-i mai lăsăm să se odihnească și să le mai luăm din anxietățile astea, că ei sărmanii, numai pentru noi ăștiălanți se trezesc dimineața și fug spre servicu în Merțanurile alea, că doar nu pentru ei.

Ce simplu ar fi, domnu’ Isărescu? Dăm o lege prin care putem și noi, oamenii simpli (dacă e nevoie ne facem un PFA, un SRL, ne luăm niște autorizări, totul transparent, plătim și un impozit) să putem să ne oferim casele doritorilor exact în condițiile în care o face banca. De fapt nu trebuie o nouă lege. Trebuie doar scoasă legea care ne interzice să ne ajutăm semenii. Cu bani.

Știu ce veți spune, domnule Isărescu. Veți spune că, dacă eu mă apuc să dau credite ca banca, există risul să țepuiesc niște oameni. Sau alții să mă țepuiască pe mine. La dimensiunea de un apartament, două nu se pune problema acestui risc. Eu, creditorul, am ipotecă pe casă, deci nu prea am ce țeapă să-mi iau. El, debitorul, nu prea are ce țeapă să-și ia că, până una alta, el a luat banii mei. Cred că se poate. Tot la conferința de azi dumneavoastră ați spus răspicat, da’ ce spun io răspicat, de-a dreptul apodictic: „Așa este, libertate fără responsabilitate nu prea merge.” Păi, asta vrem, domnu’ Mugur, să ne lăsați să ne mai asumăm și noi responsabilități, riscuri. Lăsați-ne să intrăm și să punem umărul pe piața asta a responsabilităților din societate, din economie. Să nu-și mai asume doar banca, ci și noi. Vă promit că nu jecmănesc pe nimeni. Nu pun clauze aiuarea debitorului meu. Iau contractul exact în forma în care îl folosește banca și pe ăla semnez. Că doar n-o să-mi spuneți că banca jecmănește debitorul.

Știți cum văd eu interacțiunea dintre oamenii care au nevoi de bani, oamenii care au bani și bănci?

Pe o parte a unui râu stau cei care au nevoie de bani, de credite. Pe partea cealaltă deponenții, cei care au bani. Banii ajung de pe un mal pe celălalt pe niște podețe, băncile. Băieții care au podurile stau cu chitanțierul în mână și rup niște bilete de trecere nesimțit de scumpe. Ei, oamenii cu podurile, asigură comunicarea (transferul de bani) între cele două maluri, numai că fac asta cu niște costuri indecent de mari. La un moment dat oamenii, sătui să mai apeleze la poduri/bănci, încep să treacă râul cu bărcile. Își fac treaba și e mult mai ieftin pentru toată lumea. Numai că aici intervine legea. Cineva de pe pod strigă și explică:

– Nu mai aveți voie să treceți cu bărcile. E interzis. De ce? Am interzis asta ca să nu vă înecați, adică să vă țepuiți între voi. Apelați cu încredere la pod. Dacă nu vă convine și vi se pare scump, sunteți liber să nu treceți pe pod. Dar, repet, cu barca e interzis.

Domnul Isărescu ne-a mai amintit în discurs și diferența între legea economică, una implacabilă, care ține de natura lucrurilor, și legea juridică, cea care intervine și schimonosește artificial firescul. Cică, vezi Doamne, legea dării în plată ar fi legea juridică ce strică fengșuiul legii economice care guvernează relațiile dintre oameni mai ceva ca legea atracției universale sau sexuale. Nu, domnule Isărescu, în capitalism firesc este ca oamenii să facă afaceri, atâta timp cât nu deranjează pe alții, firesc este ca oamenii (cum spuneați chiar matale) să-și asume riscuri (și ăla care ia credit și ăla care dă) și să fie lăsați să-și asume riscuri. Deci legea juridică ce strică această ordine naturală este legea care nu dă voie SRL-urilor mici, cu câteva mii de euro capital social, să ofere societății exact aceleași tip de servicii ca cele oferite de bancă, adică creditare.

Deci, domnule Isărescu, nu-mi mai spuneți că n-am dat un credit în viața mea. Lăsați-mă să dau credit. Plătesc și impozit la câștiguri. Și, bonus, sunt dispus să dau credit pe legea dării în plată, adică să-mi garanteze debitorul doar cu cheile casei și nimic în plus. Eu vreau, debitorul vrea, suntem oameni maturi, responsbili și vrem să ne exercităm LIBERTATEA (de care vorbeați dumneavoastră) în condiții de RESPONSABILITATE (de care vorbeați tot dumneavoastră în aceeași propoziție). În parte ne-am descurca și fără bănci. Dar ni se interzice treaba asta. De ce?

(Visited 2,654 times, 47 visits today)

Ce spune cititorul: