Bancherii, conspirația și matematica


Gata. Cred că m-am prins. M-am întrebat mereu de unde aversiunea atâtor oameni pentru matematică. Sunt semeni de-ai noștri care, dacă au de dat un examen pentru un post de 100.000 de euro pe lună, iar una din probe presupune o demonstrație cu două amărâte de polinoame de gradul 5, fug din prima. Sunt destui oameni cărora poți să le faci părul măciucă doar băgându-le sub nas două pagini de algebră de clasa a-IX-a. Cu câteva pagini de analiză matematică cred că-ți poți apăra și livada. Le printezi mare și le atârni pe gard în loc de indicatorul „Câine rău” sau „Stai că trag. Proprietate privată”. Cred că „psihiatriștii” ăia deștepți de la Pentagon deja folosesc la Guantanamo tortura jihadiștilor cu matematică. (Apropo, cum o arăta o pagină de matematică arăbească? Se scrie de la dreapta la stânga? Dar geometria? S-o desena tot de la dreapta la stânga?)

Revenind. De unde greața asta a cetățeanului pentru matematici? Bine, noi știm. Matematicile sunt foarte prost predate încă din clasele mici. Se pare că-ți trebuie mai mult har didactic să treci unui elev înțelegerea matematicii decât să-l pui să învețe anii unor bătălii sau capitalele unor țări.

Și revenind și mai la începutul textului nostru. Gata. Cred că m-am prins. Poate că există o conspirație a predării profund defectuoase a matematicii. Și cine e în spatele ei? Păi, cine e în spatele conspirațiilor de obicei? Băncile. Cînd cetățeanul matur ajunge, la 30 de ani, în fața unui contract de credit, prin care se bagă sclav pentru restul vieții lui pînă la pensie, dezgustul față de însăilările de cifre îl va face să semneze fără să mai citească. Cunosc – pe bune – ingineri care mi-au mărturisit în plin proces de plata ratelor cu banca: „Eu n-am stat să citesc și să înțeleg toate formulele alea alambicate din contract. Am semnat și gata.” Repet: ingineri. Care acum nu înțeleg de ce, dacă din suta de mii de euro luată de la bancă au plătit 80.000, mai au de dat încă 230.000. Vă dați seama cât ar pierde băncile dacă lumea ar ști mai multă matematică? Poate mai mult decât cu darea în plată. Ahaaaaaa!!! Deci ăștia ne-au ținut în ignoranță atîta amar de vreme, băi nene! Ei sunt cei mai mari profitori ai dezgustului pentru cifra scrisă. Conspirația bancherilor împotriva învățământului matematic.

Gata! Am lămurit-o! Nu trebuie să-i mai blamăm pe copiii cărora nu le place matematica și care pică bacul. Ei sunt doar victime. Huuuooo!!!

P.S. Un ascultător din Grindu ne întreabă așa: „Mie algebra nu mi-a plăcut, dar geometria parcă am priceput-o mai bine. Ce vreau să vă întreb: nu se pot face contracte la bancă și pe bază de formule de geometrie, nu doar pe algebră? Să vază și omul mai bine esența matematică a contractului? Parcă altfel aș semna cu un Pitagora sau cu un Thales decât cu Weierstrass.”

(Visited 1,504 times, 20 visits today)

Ce spune cititorul: