Anti-anti-fumat


Pe mulți anti-fumători nu-i deranja atât fumul celorlalți, cât îi deranja că nu prea găseau locuri pentru nefumători. E cam același lucru dar, dacă ne micim ochii, putem vedea o diferență subtilă acolo. În termeni de economie capitalistă, grupul de cetățeni nefumători are o nevoie: nevoia de localuri fără fum. Legea permite înființarea de astfel de localuri. Deci cererea pentru cârciumi curate trebuia satisfăcută de o ofertă. Așa se satisfac nevoile într-o societate capitalistă. Oamenii își satisfac între ei nevoile. Și își iau bani, unii altora, pentru asta. Statul trebuie să intervină doar ca ei să nu se fure, să nu se bată, să nu se deranjeze între ei. De ce, totuși, nevoia de restaurante fără fum, nu a creat oferta, așa cum, repet, se petrece în capitalism? Am călcat de câteva ori în astfel de baruri. O cola era 15 lei și sâmbăta, la 10 seara, stabilimentele erau mai mult goale. Se pare, așadar, că oferta cu care piața de acum și aici a putut întîmpina cererea/nevoia de baruri fără fum asta a fost: undeva la 15 lei cola și 70 de lei cea mai ieftină sticlă de vin. Foarte probabil majoritatea nefumătorilor nu au avut bani să acopere genul ăsta de ofertă. Și atunci ce putem face, dacă jocul liber al pieței nu poate satisface o nevoie? Punem statul să intervină și să-i oblige pe unii, cârciumarii în cazul ăsta, să satisfacă nevoia. Chiar dacă ei au de pierdut. Nu e bine, domnu’ chestor! (lămurire cam prea didactică pentru oamenii născuți după 1989: După cum s-a observat în zeci de ani de comunism, dacă o economie, o societate nu iși găsește în ea puterea firească, organică, de a rezolva niște nevoi, în condiții de piață liberă și respect între oameni, intervenția statului nu doar că nu va rezolva problemele, dar va crea, pe termen lung, unele și mai mari. Scuzați banalitatea.)

Sunt aproape convins că, dacă unul din trei baruri din centrul Bucureștiului, ar fi fost interzise fumătorilor, obida anti-fumătorilor nu mai era așa de mare. Deci, la un alt nivel, anti-fumătorii vehemenți nu sunt supărați atât pe fumul celorlalți, cât pe nenorocita de economie de piață care nu le-a putut satisface lor o nevoie. Sau, mai exact, le-o satisface la un preț pe care ei nu sunt dispuși să-l plătească. Deci n-o satisface. Practic, oamenii ăștia au fost învinși de economia de piață, nu de nesimțirea unor fumători.

Mai sunt o grămadă de alte nevoi, pe care economia de piață le satisface cu greu. Statul ar trebui să intervină. De exemplu unii oameni au nevoie de locuințe. Lipsa unei locuințe poate dăuna sănătății mai tare ca fumatul pasiv. S-ar putea da o lege prin care patronul care deschide un bar să facă și două etaje cu apartamente pentru săraci. Alți oameni au nevoie de serviciu. De asemenea lipsa servicului dăunează mai tare sănătății decât fumatul pasiv. Ar putea fi obligați unii patroni, ca, din respect pentru oameni, să-i angajeze p-ăștia fără slujbe.

Eu, deși nefumător de ani mulți, mă simt uneori exclus din unele restaurante întocmai ca cei care urăsc fumul. Vorbesc de restaurantele unde icrele negre sunt prea scumpe. Vă spun sincer, mă simt exclus. Ba, după ce stau câte juma’ de oră fără să comand nimic într-un astfel de restaurant, în care toată lumea din jur are câte un Petrus pe masă, vine chelnerul și mă invită afară. Iar faptul că mă culc nemâncat – studiile medicale au demonstrat-o – dăunează grav sănătății.

Și în general să știți că sărăcia dăunează mai grav sănătății decât fumatul pasiv. În urma unor studii s-a demonstrat că fumătorii, chiar activi, nu doar pasivi, care câștigă 30.000 de euro/lună, au Mercedes S Klasse, yacht și asigurări scumpe de sănătate, trăiesc în medie mai mult, mai bine și mai sănătorși decât nefumătorii din Somalia, care își duc traiul cu sub un dolar pe zi. Poate că statul ar trebui să intervină.

(Visited 2,444 times, 52 visits today)

Ce spune cititorul: